O dezbatere furtunoasă se desfășoară în prezent în societatea românească cu privire la proiectul Planurilor-cadru pentru liceu, proiect propus recent de Ministerul Educației și aflat în dezbatere publică.

În frenezia ce a cuprins presa, social media și discuțiile private pe această temă, mulți își exprimă nemulțumirea, îngrijorarea sau chiar indignarea, o parte văd plusuri și minusuri deopotrivă. Unii dintre noi vedem acest proiect ca fiind un pas mic, dar într-o direcție bună: spre educația centrată pe elev.

În secolul al XXI-lea, în care luăm contact zilnic cu o cantitate enormă de informație neselectată critic sau valoric, în care ne întâlnim cu beneficiile și riscurile antrenate de dispozitivele inteligente și de inteligența artificială, în care avem de confruntat răsturnări dramatice pe piața forței de muncă, este timpul să punem sub semnul întrebării anumite presupoziții ale paradigmei prin care privim modul de a face școală, modul de a ne educa copiii.

Cred că a venit timpul să ne punem întrebări de genul: Care sunt condițiile optime, structurile benefice pe care să le punem la dispoziția copiilor noștri pentru ca ei să poată învăța eficient și implicat? Ce rol ar trebui să joace elevii în propria lor educație? Ce rol ar trebui să joace adulții?

Paradigma Educației centrate pe elev are ca idee centrală faptul că fiecare elev e unic, în feluri semnificative și valoroase, având interese, nevoi și aspirații ce se împletesc într-o configurație unică, specifică fiecăruia. În această paradigmă, scopul educației este de a sprijini dezvoltarea de ființe întregi, copii care să ajungă adulți responsabili, implicați activ și eficient în societate, creându-și în același timp o viață împlinită, conform propriilor nevoi și aspirații. Principalul mijloc pentru a atinge acest scop este participarea activă a elevului în propriul său proces de învățare și în trasarea parcursului său educațional[1].

Pe de altă parte, paradigma convențională de educație – cea actuală în România – se adresează copilului tipic, mediu, fără a oferi prea multe opțiuni de parcurs educațional adaptat pentru diversitate, specificitate, unicitate. Scopul aici este de a produce forță de muncă corect calificată pentru economie, nevoile și preferințele elevului fiind în mare parte ignorate.

Centrarea învățământului pe elev se află printre componentele centrale ale Educației pentru Dezvoltare Sustenabilă, parte crucială a Scopurilor de Dezvoltare Sustenabilă (SDG) propuse de Organizația Națiunilor Unite.

De asemenea, printre principiile educaționale stipulate de Legea învățământul preuniversitar din România, art. 3, lit. m) menționează centrarea educației pe beneficiari primari ai acesteia, adică “orientarea întregului sistem educațional către nevoile educaționale, socio-emoționale, de sănătate fizică și mintală, ținând cont de experiențele și capacitățile elevilor, printr-o abordare flexibilă și personalizată a curriculumului școlar, prin promovarea gândirii critice, învățării active contextuale și responsabile.”

Acest principiu al centrării pe elev implică abordarea și reglementarea unor aspecte precum diversitatea, incluziunea, echitatea și egalitatea de șanse, care, cel puțin la nivel teoretic, sunt incluse în legislația românească a învățământului preuniversitar. Analizarea măsurii în care acestea sunt efectiv implementate în învățământul românesc nu face obiectul acestui articol.

Preocuparea meu de astăzi, în contextul dezbaterii publice a Planurilor-cadru, este ce studiază copiii la școală, cât din ceea ce studiază este impus pe scară ierarhică și care este ponderea alegerilor proprii.

Din punctul meu de vedere, Planuri-cadru și programe școlare standardizate, la fel pentru toți, așa cum le avem în prezent, nu se aliniază cu principiul centrării pe elev.

Noul proiect al Planurilor-cadru propune câteva schimbări notabile în direcția dorită:

1. apare posibilitatea unor trasee particulare de învățare, care susțin nevoile și interesele specifice de învățare ale elevilor și ale comunităților locale

• este introdus curriculumul de specialitate, stabilit de către școală și anunțat în planul de școlarizare, cu o pondere de 25% din numărul total de ore în clasele a IX-a și a X-a și ca segment preponderent, 45% din ore, în clasele a XI-a și a XII-a;
• de la curriculum la decizia școlii se trece la curriculum la decizia elevului din oferta școlii, cu o pondere de 10% din numărul total de ore în clasele a IX-a și a X-a, respectiv 20% din numărul total de ore în clasele a XI-a și a XII-a.

2. sunt introduse în trunchiul comun ore de dezvoltare personală, câte o oră pe săptămână, pe tot parcursul anilor de liceu – un pas important spre lărgirea cadrului educațional dinspre strict dezvoltare cognitivă și performanță academică spre includerea nevoilor elevului de dezvoltare socio-emoțională;
3. Apare deschiderea către abordări multidisciplinare și interdisciplinare, o notabilă flexibilizare a sistemului (rămâne de văzut cum vor fi implementate).

Este important de clarificat, pentru toți actorii implicați în educație, inclusiv copiii ca beneficiari primari ai învățământului, că educația centrată pe elev nu înseamnă că elevul își va alege singur parcursul, că va face ce vrea și când vrea, că va lua decizii în mod independent.

Mulți dintre noi ne temem, pe drept cuvânt, de haosul ce s-ar putea isca și de consecințele incalculabile ale unei astfel de abordări. Ne temem că lucrurile ar putea scăpa de sub control, mai ales atunci când vorbim despre adolescenți, cu toată complexitatea adusă de această etapă de dezvoltare.

În realitate, educația centrată pe elev înseamnă că elevul își co-creează, în parteneriat cu școala, familia și comunitatea, propriul parcurs educațional, croit pe măsura intereselor și aspirațiilor sale, pe măsură capacităților și nevoilor sale.

În această paradigmă, adulții din viața copilului sunt chemați să devină parteneri pentru co-crearea și navigarea parcursului educațional al acestuia.

Părinți și familie extinsă, profesori, membri ai comunității, mentori, au rolul de a observa tendințele și înclinațiile copiilor pe care-i au în grijă, de a discuta și a explora împreună cu aceștia și de a folosi aceste informații pentru a-i ghida, pentru a le facilita călătoria educațională. Cultivând respectul pentru viziunea, interesele și nevoile celor pe care-i au în grijă, încurajându-le inițiativele, adulții ajută la descoperirea oportunităților și la înlăturarea obstacolelor, aducând o perspectivă matură la momentul potrivit și veghind la adoptarea de decizii mature și responsabile.

În concluzie, un îndemn la reflecție pentru noi toți: care este în prezent rolul elevului în parcursul său educațional și care ne dorim să fie? Dacă acum am mai fi copii sau adolescenți, am putea să avem o viziune despre un alt fel de abordare pentru propria noastră călătorie educațională?

[1] Bremner, N. (2020). The multiple meanings of “student-centred” or “learner-centred” education, and the case for a more flexible approach to defining it. Comparative Education, 57(2), 159–186. doi:10.1080/03050068.2020.1805863