În ultimul timp auzim tot mai des în anumite medii despre trauma-informed movement, un termen care nu are încă un corespondent general agreat în limba română. Am putea traduce pur și simplu curent de informare despre traumă, sau, mai amplu, curent de informare despre caracterul pervaziv al traumei. Indiferent cum am numi-o, această mișcare pătrunde tot mai mult și în România.

Așadar, ce este trauma-informed movement? Când vorbim despre mișcarea de informare despre traumă ne referim la acel curent care își propune să aducă la cunoștința profesioniștilor și a publicului larg prevalența uriașă a rănilor psihice în umanitate, modul în care aceste răni psihice dau naștere la adaptări și simptome nedorite, uneori devastatoare, cu impact direct asupra sănătății noastre fizice și mentale și asupra stării noastre de bine în general. Privind prin lentilele acestei abordări, o mare parte a suferinței umane poate fi atribuită traumei.

Curentul a început în urmă cu aproape 30 de ani, odată cu impactul major pe care l-a avut studiul doctorului Vincent Felitti referitor la efectul experiențelor adverse din copilărie (ACEs – Adverse Childhood Experiences) asupra sănătății fizice de mai târziu. Observând că o mare parte din pacienții clinicii Kaiser Permanente din California care urmau programul său de reducere a obezității, renunțau prematur la program și ajungeau în scurt timp înapoi la greutatea de la care au pornit,  doctorul Felitti împreună cu colaboratorii săi au început să colecteze date de la zeci de mii de pacienți pentru a documenta legătura dintre diverse tipuri de experiențe adverse din timpul copilăriei și starea de sănătate fizică de mai târziu. Pornind de la rezultatele impresionante ale acestui prim studiu, comunitatea științifică din domeniul medical și psihologic au continuat să exploreze fenomenul experiențelor adverse din copilărie și impactul acestora asupra traseelor de dezvoltare ce urmează unor astfel de experiențe, asupra stării de sănătate fizică și mentală de mai târziu, asupra fenomenului de moarte prematură. A început astfel să se vorbească despre traumă de atașament, traumă de dezvoltare, traumă complexă, traumă relațională, lărgindu-se astfel exponențial noțiunea de traumă, care anterior era legată strict de ideea unor evenimente șocante ce pun în pericol viața.

Autor imagine: Charles Whitfield, M.D., Centers for Disease Control and Prevention, https://web.archive.org/web/20160116162134/http://www.cdc.gov/violenceprevention/acestudy/pyramid.html

Ce poate declanșa un răspuns traumatic? 

Cu toate că domeniul este încă în plină dezvoltare și nu există un consens general al comunității științifice cu privire la unele dintre aspectele discutate aici, sunt în general considerate experiențe care pot declanșa răni psihice durabile: abuzul fizic, sexual, emoțional, neglijarea fizică și/sau emoțională, disfuncția familială dată de violența domestică, încarcerarea sau moartea unui părinte, divorțul sau separarea, prezența în familie a unei boli psihice sau a unei adicții de substanțe, expunerea la violență, victimizarea cronică prin bullying, deprivarea cronică în împlinirea nevoilor de bază.

Desigur, rămân în discuție ca declanșatori traumatici și evenimentele care pun în pericol direct și imediat viața, precum accidentele, calamitățile naturale, războaiele,  atacurile armate sau teroriste. Astfel de evenimente au fost recunoscute încă din secolul trecut ca având posibile consecințe traumatice, făcând parte din criteriile de diagnostic pentru tulburarea de stres post-traumatic (PTSD – Post Traumatic Stress-Disorder).

În cadrul mișcării de informare despre traumă vorbim așadar despre lărgirea noțiunii de traumă și aducem în discuție distorsionarea procesului de dezvoltare a copiilor, sub aspect neurobiologic, emoțional, cognitiv și social, atunci când aceștia se confruntă cu abuzuri sau deprivări cronice ale nevoilor de bază.

Care sunt consecințele prezise de experiențele adverse din timpul copilăriei?

Experiențele adverse prezic mai multe probleme legate de sănătatea fizică și mentală, abuz de substanțe și alte adicții, moarte prematură, imagine de sine distorsionată, lipsa accesului la autoreglare emoțională eficientă, reactivitate crescută, dificultăți de învățare.

De asemenea, astfel de experiențe prezic simptome de funcționare distorsionată în viața personală și în societate, precum violența interpersonală, tendința de externalizare a responsabilității, deconectarea cronică de propriul corp și de natură, lipsa empatiei și a compasiunii pentru suferința umană, diminuarea capacității de concentrare, de a asculta, de a rămâne prezent(ă) în situațiile de viață provocatoare, tendința de a forma relații nesănătoase.

Multe dintre aceste simptome le putem observa în noi și în jurul nostru fără să fie vorba despre vreo afecțiune de nivel clinic (reclamând un diagnostic de la psihiatrie). Considerăm însă important să aducem în discuție și acele disfuncții și simptome pe care le considerăm adesea normale pentru că sunt peste tot în jurul nostru, precum aerul pe care-l respirăm.

Privite prin aceste lentile, vom vedea că multe dintre aspectele deranjante și dureroase din jurul nostru, atât la nivel individual, cât și la nivelul comunităților umane și al societății ca întreg, pot fi explicate prin mecanisme de reacție la stresul toxic de tip traumatic.

Există dovezi și cu privire la faptul că stresul și simptomele traumatice se transmit intergenerațional, atât prin mecanisme epigenetice, cât și prin mecanisme comportamentale.

Cum se ajunge de la experiențe adverse la astfel de consecințe?

Faptul că experințele adverse din perioada copilăriei afectează pe termen lung starea de bine a individului se explică prin mecanismul stresului toxic care, prin acțiunea sa cronică, afectează modul în care se formează și se dezvoltă circuitele neuronale ale copilului, afectând atât arhitectura creierului, cât și modul în care sistemul nervos învață să funcționeze. De asemenea, stresul toxic afectează sistemul endocrin și hormonal, precum și răspunsul imunitar al organismului.

Atunci când sistemul nervos, endocrin și imunitar se configurează prin amprenta stresului toxic, organismul va funcționa deficitar nu doar la nivel fiziologic, ci și la nivel emoțional, cognitiv și social și va resimți o lipsă acută de stare de bine care, la rândul ei, va produce tendința de a adopta strategii și obiceiuri nesănătoase, precum consumul de substanțe, adicții funcționale sau alte comportamente de risc. Se ajunge astfel, prea adesea, la probleme de sănătate fizică sau mentală care schimbă cursul dorit al vieții, dar și la tulburări comportamentale care afectează capacitatea de relaționare și de funcționare la nivel social.

De ce este important să fim informați?

#1 Prevalența crescută

Un prim aspect al curentului de informare despre traumă este acela de a realiza caracterul pervaziv al acesteia, care face acest fenomen să fie deosebit de relevant în discuția despre sănătatea mentală și starea de bine.

În SUA (Giano și colegii, 2020; Bellis și colegii, 2019) și Canada (Joshi și colegii, 2021) se estimează că aproximativ 60% din populație au avut cel puțin o categorie de experiențe adverse pe parcursul copilăriei, în Brazilia (Soares și colegii, 2016) peste 80%, în Europa (Bellis și colegii, 2019) peste 40%, în timp ce în Serbia (Kostić și colegii, 2019) rata se ridică la aproximativ 70%. Încă nu avem un studiu epidemiologic care să ne informeze despre prevalența acestui fenomen în România, însă, dacă ținem cont de istoria nu prea îndepărtată a totalitarismului și dictaturii din țara noastră și de rata crescută a sărăciei, putem presupune că prevalența este li la noi ridicată.

Dacă adăugăm la aceste cifre numărul de copii care, deși nu au trecut ei înșiși prin experiențe adverse, au fost crescuți în medii familiale și comunități afectate de traumă, vom avea o și mai clară idee asupra faptului că, de fapt, vorbim de cea mai mare parte a populației. Desigur, modul de manifestare și intensitatea simptomelor traumatice vor fi foarte diferite între indivizi, comunități și națiuni.

Toate acestea nu reprezintă, însă, destin implacabil; mesajul acestui articol nu este unul întunecat, ci dimpotrivă: dacă aducem aspectele relevante în lumina conștiinței și a cunoașterii și începem să le abordăm cu grijă și înțelepciune, stresul acumulat în corp și simptomele psihologice pot fi transformate și integrate, deschizând posibilitatea evoluției personale post-traumatice.

#2 Recunoașterea semnelor și simptomelor

Dincolo de caracterul pervaziv al traumei, a fi informat despre traumă înseamnă și a recunoaște simptomele ce pot să apară în fiecare dintre noi, dar și la cei din jur. Înseamnă să putem identifica în jurul nostru persoanele vulnerabile și să căutăm împreună, la nivel societar și politic, soluții pentru a-i proteja și a-i susține în dezvoltare.

Înseamnă a încerca să privim dincolo de simptome și de comportamente, pentru a începe să prevenim și să vindecăm mecanismele ce le pun și le mențin în mișcare. Metaforic vorbind, atunci când vedem mult fum în jur, nu e suficient să ne luptăm pentru a înlătura fumul, e crucial să căutăm împreună focul și să-l stingem; până când nu stingem focul, vom continua să inhalăm fum.

Identificând și susținând persoanele vulnerabile, susținem de fapt întreaga societate, protejând-o de disfuncțiile și lipsa de coeziune ce se propagă prin simptomele individuale și colective date de fenomenul traumei.

#3 Orientarea către prevenție

Identificarea timpurie a familiilor vulnerabile și a copiilor expuși la experiențe adverse ne-ar permite să implementăm intervenții cu caracter preventiv pentru sprijinul părinților, familiilor și comunităților, intervenții de suport în școală pentru copiii vulnerabili, creșterea resurselor și dezvoltarea rezilienței, la nivel individual și colectiv.

Atunci când nu acordăm atenție la timp simptomelor și vulnerabilităților, prea des acestea escaladează spre probleme majore de sănătate fizică sau mentală, dar și spre disfuncții majore la nivelul familiilor și comunităților.

Privită dintr-o perspectivă de eficiență economică, prevenția e mai ieftină și mai eficientă decât tratarea bolilor sau rezolvarea problemelor majore. Privită dintr-o perspectivă umanistă, prevenția oferă șansa de a evita sporirea suferinței și de a reorienta ființele umane spre sănătate, stare de bine și înflorire.

#4 Crearea de răspunsuri adecvate la traumă

Pentru persoanele afectate de experiențe adverse, indiferent dacă aceasta au condus sau nu la tulburări fizice sau psihice de nivel clinic, un răspuns adecvat la traumă ar pute consta în crearea și oferirea de intervenții potrivite nevoilor lor, crearea de politici educaționale și de sănătate publică pentru a susține posibilitatea oferirii pe scară largă a unor astfel de intervenții, precum și educarea profesioniștilor din domenii cheie de activitate (precum cei din domeniul medical, terapeutic, educațional, antreprenorial și al justiției) pentru a oferi celor vulnerabili interacțiuni într-un mediu relațional de siguranță și încredere.

De asemenea, studiile arată că pentru un copil afectat de experiențe adverse, prezența în viața sa a cel puțin unei relații sigure, hrănitoare și de încredere cu un adult poate face diferența în diminuarea efectelor adverse ale stresului toxic. Un răspuns adecvat la traumă ar putea fi și oferirea unor astfel de relații de mentorat pentru cei vulnerabili.

În concluzie, cei ce acționăm în cadrul curentului de informare despre traumă ne dorim ca toate aceste cunoștințe să pătrundă în conștiința societății, să oferim împreună resurse adecvate pentru prevenția și vindecarea acestor fenomene ale suferinței umane, promovând astfel sănătatea publică și starea generală de bine.

1. Giano, Z., Wheeler, D.L. & Hubach, R.D. (2020). The frequencies and disparities of adverse childhood experiences in the U.S.. BMC Public Health 20, https://doi.org/10.1186/s12889-020-09411-z

2. Joshi, D., Raina, P., Tonmyr, L., MacMillan, H.L., Gonzalez, A. (2021). Prevalence of adverse childhood experiences among individuals aged 45 to 85 years: a cross-sectional analysis of the Canadian Longitudinal Study on Aging. CMAJ Open;9(1). doi: 10.9778/cmajo.20200064

3. Soares, A.L., Howe, L.D., Matijasevich, A., Wehrmeister, F.C., Menezes, A.M., Gonçalves, H. (2016). Adverse childhood experiences: Prevalence and related factors in adolescents of a Brazilian birth cohort. Child Abuse Negl. 51:21-30. doi: 10.1016/j.chiabu.2015.11.017

4. Bellis, M.A., Hughes, K., Ford, K., Rodriguez, G.R., Sethi, D., Passmore, J. (2019). Life course health consequences and associated annual costs of adverse childhood experiences across Europe and North America: a systematic review and meta-analysis. The Lancet, (4)10. https://doi.org/10.1016/S2468-2667(19)30145-8

5. Kostić, M., Lazarević, L., Maravić, V.M., Vončina, M.M. Kirćanski, J.R., Stojković, A., Videnović, M. (2019). Research on Adverse Childhood Experiences in Sebia. UNICEF in Serbia. https://www.unicef.org/serbia/media/10726/file/Adverse%20Childhood%20Experiences%20(ACE)%20Study.pdf