Ghidul teoriei polivagale – puterea de transformare pe care ți-o oferă starea de siguranță și conectare 

de Stephen W. Porges 

Vă propun astăzi o carte interesantă, deși într-un limbaj destul de tehnic și pe alocuri dificil de urmărit, dar care pentru mine a meritat efortul intelectual: dr. Stephen Porges, creatorul teoriei polivagale, poartă diverse conversații în care explorează implicații ale teoriei sale asupra anumitor domenii clinice și de cercetare, precum tratamentul traumei, neurobiologia sentimentului de siguranță, conexiunea minte-corp și starea de sănătate fizică. 

Dintre subiectele elaborate de dr. Porges, mi-au atras atenția două, pe care vreau să le aprofundăm astăzi împreună: sentimentul de siguranță și sistemul de angajament social. 

Sentimentul de siguranță 

Când vorbim despre siguranță, cel mai adesea ne referim la lipsa pericolelor și amenințărilor din mediul înconjurător. La prima vedere, asta pare de bun simț. Dar dacă ne gândim mai bine, fiecare din noi ne putem aminti situații – și nu puține – în care nu ne-am simțit în siguranță, deși în jurul nostru nu era nicio amenințare. Într-adevăr, dr. Porges ne explică logica după care funcționează organismele noastre: când vine vorba despre a ne simți în siguranță, nivelul neurofiziologic este cel care are întâietate pentru a configura cum ne vom simți, iar nu evaluarea cognitivă (există sau nu pericole în jurul meu). 

Mecanismul pe care sistemul nostru nervos îl folosește pentru a stabili dacă suntem sau nu în siguranță este numit de dr. Porges neurocepție. Acest radar funcționează în mod automat, fără intervenția atenției conștiente și efectuează o scanare completă la fiecare sfert de secundă.  

O scanare completă înseamnă că acest mecanism colectează informații din mediul înconjurător, de la persoanele din jur și din mediul interior al organismului (senzații viscerale, musculare, reacții ale sistemului nervos, echilibrul homeostatic etc.). 

Care sunt implicațiile acestei noi viziuni asupra stării de siguranță? Haideți să examinăm doar două, deosebit de importante: 

În primul rând, chiar dacă în mediul nostru înconjurător nu există pericole sau amenințări, dacă ne aflăm în compania unei/unor persoane tensionate, anxioase, agitate, vom percepe aceste semnale prin neurocepție și propriul nostru sentiment de siguranță poate fi afectat.  

În al doilea rând, vom înțelege că sentimentul de siguranță este o stare subiectivă și se activează diferit de la persoană la persoană, nefiind corelat strict cu absența pericolelor din mediul înconjurător. În funcție de istoricul de viață al unei persoane, de caracteristicile sistemului sau nervos si de starea fiziologică în care se află la un moment dat, neurocepția poate detecta informații variate si subiective, astfel că “trăsături de mediu înconjurător care pentru unii pot fi confortabile și plăcute pentru alții pot fi neliniștitoare și înfricoșătoare”. 

O astfel de înțelegere cu privire la caracterul puternic subiectiv al sentimentului de siguranță ne-ar putea invita să contemplăm ce am avea nevoie să schimbăm în modul cum ne construim comunitățile (în școli, spitale, la locul de muncă) pentru a respecta și a onora nevoia de siguranță a fiecăruia dintre noi. 

Sistemul de angajament social  

Modul în care ne apropiem de ceilalți oameni și interacționăm cu ei se bazează pe calea neurală vagală numită de dr. Stephen Porges sistemul de angajament social. Conform teoriei polivagale, acest circuit neural este disponibil să funcționeze doar atunci când neurocepția detectează semnale de siguranță. Așadar nu e suficient ca organismul să nu detecteze niciun semnal de amenințare, ci este nevoie să primească semnale de siguranță de la cei din jur.  

Pentru mine, de mare impact este și ideea că sistemul de angajament social reprezintă prima opțiune a organismului în demersul său permanent de a rămâne în siguranță: odată cu primele mamifere, s-a format acest circuit de angajament social, care se activează atunci când primim semnale de siguranță de la cei din jur și care devine astfel prima opțiune a organismelor noastre pentru activarea sentimentului de siguranță. 

Celelalte două circuite defensive (care intră în acțiune atunci când sistemul de angajament social nu este funcțional) sunt cel de mobilizare (activarea sistemului nervos autonom simpatic – fight or flight) și cel de deconectare sau de închidere (activarea sistemului nervos autonom parasimpatic dorsal – faint, collapse, shut down). 

Dacă aceste informații sunt corecte – și precizez aici că principiile teoriei polivagale au fost testate în sute de studii și cercetări – însemană că noi oamenii vom avea nevoie, în cea mai mare parte a timpului, de coreglare – transmiterea reciprocă de semnale de siguranță de la un organism către celălalt. Și nu e vorba doar despre copii, ci și de noi, adulții! 

Să reflectăm o clipă la câte lucruri ar avea nevoie de revizuire atunci când luăm în serios această informație: de la modul cum facem parenting, cum ne definim relațiile de muncă, cum ne tratăm pacienții sau clienții, până la modul în care configurăm mediul educațional și cum definim intervențiile psihoterapeutice.  

Dar, înainte de toate, modul în care ne tratăm unii pe alții! 

Spune-ne părerea ta printr-un comentariu sau prin orice mod de comunicare convenabil.